Social

Imigrarea în Canada, doar o călătorie lungă

Și asta pentru că-și iubește țara în care s-a născut și, deși nu voia s-o părăsească, sistemul judiciar și de sănătate a îmboldit-o să facă acest pas. Este vorba de Andriana Șindirinschi, profesoară de limbă franceză… la Montreal, care a venit în vacanță la Chișinău și ne povestește despre experiențele sale canadiene.
 

Motivul plecării – justiția din Moldova

Andriana a predat limba franceză într-un centru cultural francez din Chișinău, a fost examinator la testările ce trebuie susținute pentru imigrarea în Canada și traducător. A aflat despre programul de imigrare în Canada în anii ’92 – ’93. S-a convins că este un proces legal, dar nu se încumeta să părăsească Moldova. Momentul decisiv, însă, nu a întârziat să apară. Andriana a cunoscut îndeaproape sistemul nostru judiciar.

„Fratele meu a fost împușcat de o persoană în stare de ebrietate. Iar așa cum vinovatul avea o rudă în Procuratură, cazul nu se rezolva. Nu doream ca el să stea la închisoare, ci măcar să primim o despăgubire pentru cheltuielile foarte mari de tratament ale fratelui. Cel mai mult a durut că, apelând la cunoștințe, pentru a afla care sunt căile de rezolvare a unei astfel de probleme, toți îmi spuneau că știu pe cineva care ar putea rezolva situația, dar trebuie de plătit”, spune Andriana. Mai mult decât atât, avocatul acuzatului încerca să întoarcă totul împotriva fratelui care stătea în Secția de reanimare și despre care nu se știa dacă va mai trăi. „Cu doctorii este o altă poveste. Nu mai zic cât a stat în spital, ce cheltuieli am avut etc. Desigur, de fiecare dată, trebuia să pun câte 10-20 de lei în buzunarul fiecăruia, pentru ca să aibă grijă de el și să-i pună injecțiile la timp”, își amintește Andriana.

Acela a fost momentul în care o foarte bună profesoară de limba franceză, un bun traducător și, pur și simplu, un cetățean exemplar, a decis să părăsească țara de baștină. Până atunci, Andriana Șindirinschi era întrebată frecvent de ce nu emigrează, iar ea, la rândul său, le explica că stă aici, fiindcă, deși trebuia să lucreze zi și noapte, avea un serviciu care-i permitea să aibă o viață decentă.
Quebec-ul m-a întâlnit pe 8 mai…

Atunci și-a perfectat toate actele solicitate de autoritățile canadiene și a plecat fără mari iluzii. „Trăind în Moldova și având posibilitatea să călătoresc, am putut să-mi fac o idee despre viața de peste hotare. Știam că niciunde nu este o lume ideală și niciunde lumea n-o duce într-o veselie”, spune Andriana.

„Quebec-ul m-a întâlnit pe 8 mai 2012, într-o seară ploioasă. Eram obosită și amețită după atâtea ore de zbor. Însă în următoarele câteva zile am înțeles că Montrealul este un oraș prea mare pentru ca să mă simt în apele mele”, își amintește profesoara. Primul post pe care l-a ocupat Andriana a fost într-o școală privată de vară pentru chinezi, ceea ce a fost o provocare pentru ea, care a predat limba franceză doar vorbitorilor de limbă română și rusă. La acea școală, Andriana a lucrat timp de două luni, după care, la sfârșitul lunii septembrie, ea s-a angajat într-o altă școală privată pentru asiatici. „A trebuit să-mi revăd toate abordările pe care obișnuiam să le pun în practică, predând vorbitorilor de limbă română și rusă. Asiaticii au un sistem de valori foarte diferit de al nostru. Chiar și cei tineri vin dintr-un sistem foarte strict, ei nu acceptă abordările comunicative, extrapolările. Ei au nevoie de reguli exacte pe care să le aplice, or limbile străine nu se învață așa”, explică profesoara de limbă franceză.

Ca la noi, doar că altfel

Cât de paradoxal ar suna, veniturile pe care le au imigranții acolo este motivul principal al șederii în Canada. „Chiar și salariul minim, de aproximativ 10 dolari pe oră, îți asigură un trai decent, într-o locuință modestă. Adică chiria și întreținerea casei poate să-ți consume un pic mai mult decât o treime din venit”, explică Andriana Șindirinschi, care acum, locuind în Canada, are timp să citească o carte sau să iasă la plimbare, ceea ce nu putea face aici, în Moldova, lucrând cu mult peste opt ore pe zi.

În același timp, Andriana spune că lumea din Canada este foarte nemulțumită de transportul public. „Montreal-ul este un șantier non-stop, iarna și vara. Doar dacă ești atent la informațiile publicate reușești să ajungi la timp unde ai nevoie”, explică aceasta.

De altfel, și concepția că în țările dezvoltate corupția lipsește cu desăvârșire este greșită. Singura diferență de R. Moldova este că acolo, în Canada, persoanele corupte sunt penalizate și chiar private de libertate. „De exemplu, câțiva ani în urmă a fost creată o comisie pentru a ancheta niște cazuri majore de corupție în domeniul construcțiilor civile, precum ar fi drumurile. În principiu, la fel ca în Moldova, drumurile sunt construite în așa fel, încât în scurt timp să aibă nevoie de reparații”, povestește Andriana. „Acum sunt audiate persoane foarte sus-puse, iar timp de doi ani, de când mă aflu în Montreal, au fost destituiți foarte mulți primari și funcționari care au fost direct sau indirect implicați în acest cazuri”, completează profesoara.

„Dacă în Moldova nu scapi fără vene sparte de către infirmieră și fără 10-50 lei în buzunarul unui angajat al spitalului, în care ai ajuns internat, atunci în Canada este altă problemă. Acolo lumea poate să aștepte ore întregi la Urgență. În schimb, asigurarea medicală de stat, care costă în jur de 900 dolari pe an, îți asigură o asistență bună și un tratament corect”, spune Andriana.

Dorul de casă

Deși mulți basarabeni s-au mutat cu întreaga familie în Canada și singura legătură cu Moldova se face prin Skype, Andriana Șindirinschi nu se vede îmbătrânind acolo. „Pentru mine, Canada este prea mare și prea rece ca emoții și atitudini. Poate trebuia să plec mai înainte… Primul an a fost foarte greu și nu înțelegeam care este problema. Aveam casă, masă, serviciu bine plătit, vorbeam des cu rudele”, spune ea.
Această problemă a Andrianei și-a găsit explicația într-un film despre imigranți, în care un psiholog spunea că o persoană care imigrează se simte la fel ca un copac care a fost scos din locul unde a crescut, chiar dacă s-a avut grijă să i se păstreze rădăcinile intacte. „Atunci am înțeles că sunt la fel ca acel pom care a fost plantat într-un sol străin, are și soare, și apă, dar nu-i ajunge casa”, zice Andriana.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.