Actualitate

Istoria fondatorului celor mai cunoscute cristale din lume. Compania atinge venituri de peste 3 miliarde de dolari

Daniel Swarovski s-a născut pe 24 octombrie 1862, în Georgenthal bei Gablonz, Boemia, pe atunci Imperiul Austriac (azi Jiřetín pod Bukovou, Republica Cehă), în familia lui Franz Anton şi a Helenei Swarovski. Regiunea în care s-a născut este renumită pentru maeştrii în tăierea sticlei. Tatăl său deţinea de altfel, ca mulţi alţi bărbaţi din zonă, o fabrică axată pe acest meşteşug.

Tânărul Swarovski a învăţat de la el arta tăierii sticlei. A avut parte însă şi de o educaţie aleasă la şcoli din Paris şi Viena. Cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Electricitate din 1883, organizată în capitala Austriei, Swarovski l-a întâlnit pe František Křižík, un inventator şi electrician ceh, şi a devenit la rândul său interesat de acest domeniu. În 1887, el s-a căsătorit cu Marie Weis, cu care a avut trei fii: Fritz, Alfred şi Wilhelm.

În 1892, folosindu-se de cunoştinţele de electricitate dobândite înainte, Swarovski a patentat o maşină electrică de tăiat şi şlefuit, care facilita producţia de bijuterii din cristal. Până atunci, cristalul era tăiat manual, aşa că invenţia sa uşura mult munca depusă. Noul procedeu era mult mai precis.

În 1895, a imigrat în Austria şi a stabilit un parteneriat cu Armand Kosman şi cu Franz Weis, cumnatul său, alături de care a pus bazele companiei A. Kosmann, D. Swarovski & Co. Împreună, au construit o fabrică de prelucrare a cristalelor în Wattens, Tirol. Prezenţa unei centrale hidroelectrice în localitate s-a pliat foarte bine pe nevoile maşinii patentate de Swarovski, care era un mare consumator de energie. În 1899, a fost creat primul logo al companiei, o floare de colţ, înlocuit, mai târziu, de literele S.A.L. Ulterior, în 1988, logoul companiei a fost schimbat din nou cu cel actual, reprezentat de o lebădă.

În 1908, cei trei fii ai antreprenorului s-au alăturat companiei, care a devenit astfel un business de familie. Cererile au crescut şi compania a început să se extindă. Investitorul a angajat 200 de oameni, iar produsele sale au ajuns, rapid, în toată Europa.

Deoarece, comparativ cu diamantele, bijuteriile Swarovski aveau un preţ mult mai mic, acestea erau apreciate nu doar de elita societăţii, ci şi de clasele mijlocii, cărora diamantele, prea scumpe, le erau inaccesibile. Însă, odată cu începerea primului război mondial, cererea pentru bijuterii în Europa a scăzut simţitor. Aşa că, în 1919, Swarovski a inovat piaţa de unelte abrazive şi de tăiere prin fondarea companiei Tyrolit, cu produse destinate şlefuirii şi lustruirii cristalelor. În 1949, unul dintre fiii antreprenorului, Wilhelm Swarovski, a fondat Swarovski Optik KG, în Absam, Tirol.

În 1977, compania Swarovski a intrat şi pe piaţa din Statele Unite. Odată cu creşterea popularităţii, compania a atras atenţia caselor de modă, intrând astfel în industria fashionului. În anii ’50, Swarovski a avut colaborări cu creatori de modă celebri, precum Coco Chanel, Elsa Schiaparelli sau Cristobal Balenciaga. Colaborările cu industria de fashion continuă şi în prezent. Prada, Dolce & Gabbana şi Valentino sunt doar câteva dintre casele de modă care folosesc produsele Swarovski în creaţiile lor. Daniel Swarovski a murit pe 23 ianuarie 1956.

Anul trecut, grupul Swarovski a avut o cifră de afaceri de 3,36 miliarde de dolari, din care 2,6 miliarde au fost generate de divizia de cristale, Swarovski Crystal Business, unde sunt produse bijuterii Swarovski şi cercei Swarovski şi altele.

Compania are în jur de 32.000 de angajaţi în 2.800 de magazine proprii sau partenere, deschise în toată lumea. Compania Tyrolit are venituri de 635 de milioane de dolari şi 4.260 de angajaţi.

Sursa: Businessmagazin.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *