Timpul.md

Timpul Local 17 Septembrie 2010 | 03:56

La Vărzăreşti, va fi inaugurat Cimitirul Ostaşilor Români

Marţi, la Vărzăreşti, Nisporeni, va fi inaugurat Cimitirul Ostaşilor Români.

Primele lucrări la cimitir le-a efectuat, încă în 1990, primarul de pe atunci, Mihai Guidea care, din păcate, s-a stins din viaţă fără a-şi vedea visul împlinit. În 1998, Societatea culturală „Ginta Latină” (filiala judeţeană Sângeorz-Băi), cu mijloace proprii şi cu sprijinul primarilor de atunci - Vasile Arteni (Nisporeni) şi Ştefan Guţu (Vărzăreşti) –, precum şi al localnicilor, a reamenajat acest cimitir, numai că, din cauza lipsei de bani, lucrările au fost întrerupte. În sfârşit, acestea au putut fi duse la bun sfârşit cu susţinerea financiară a Agenţiei naţionale pentru cultul eroilor din Bucureşti şi a familiei Filat, care a procurat cele peste o sută de cruci.
La evenimentul de marţi vor participa mari personalităţi de la noi şi din România. Sărbătoarea va începe la ora 11.00 cu un parastas în memoria eroilor decedaţi. În aceeaşi zi se va sărbători şi Hramul Mănăstirii Vărzăreşti, situată la vreo 500 metri de cimitir.

La Vărzăreşti sunt înmormântaţi ostaşi români din Bacău, Suceava şi Botoşani. Cimitirul a fost înfiinţat în august 1941, aici fiind înhumaţi – în 93 de morminte individuale şi cinci gropi comune – 178 de militari români (dintre care doar 100 au fost identificaţi). În fiecare an, de Ziua Eroilor (Ispas), „Ginta Latină” (filialele Nisporeni-Vărzăreşti şi Sângeorz-Băi) organizează slujbe religioase de pomenire a eroilor la care participă masiv populaţia locală.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus