Lantul tlhariilor comuniste
Mostenirea pe care a preluat-o actuala guvernare este una de trista amintire: mai multe intreprinderi de stat se afla in prag de faliment. Printre acestea se numara „Moldresurse”, Combinatul National viti-vinicol, SA „Aroma”, Combinatul de produse alimentare din Balti.
Din cauza proastei gestionari, aceste unitati economice au inregistrat datorii de zeci si chiar sute de milioane de lei. O declaratie in acest sens a facut ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc. Potrivit lui, datoriile debitoare ale IS „Moldresurse” constituie 96 mln. lei.
Intreprinderea a contractat un credit de 2,5 mln. dolari pentru procurarea motorinei, insa aceasta n-a mai ajuns la „Moldresurse”. „Vom aplica planul de restructurare a intreprinderii. Va urma o activitate intensa ca sa recuperam datoriile debitoare si sa se poata plati datoriile creditorilor”, a spus ministrul Cosarciuc. Potrivit ministrului, pentru Combinatul viti-vinicol „National-Vin” a fost elaborat un proiect de lege care prevede ca datoria sa fie convertita in actiuni.
La Combinatul de produse alimentare din Balti situatia e mult mai proasta, deoarece bancile insista deja ca asupra activelor sa fie pus sechestru. Valeriu Cosarciuc a atras atentia asupra unui sir de incalcari comise de catre fosta conducere a SA „Aroma”. Intreprinderea a procurat materie prima cu 6,5 lei per litru, in timp ce pretul real al acesteia era de 3,5 lei. Ministrul a declarat ca multe dintre aceste intreprinderi se afla in vizorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, iar unor fosti directori si manageri le-au fost intentate dosare penale.
El a lasat sa se inteleaga ca, din pacate, este trasa la raspundere doar persoana care a semnat contractul, nu si cei care au luat decizia de a contracta un credit sau altul. E vorba de fostii demnitari comunisti care s-au imbogatit peste noapte, luand focul cu mainile altor persoane. „Aroma nu a fost gestionata de manageri, ci de cineva din afara. Venea, de exemplu, cineva de la presedintie si indica ce vagoane cu divinuri si unde trebuie sa plece", a detaliat Cosarciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!