Ultima oră

Lukoil a vândut produse sub preţul de cost şi a transferat profitul în afara României

Compania Petrotel Lukoil, care operează rafinăria din Ploieşti şi care face parte din grupul Lukoil, a înregistrat, în ultimii ani, pierderi de sute de milioane de lei, generate de faptul că persoane cu putere de decizie din cadrul companiei au decis să vândă la preţuri sub cel de cost produse petroliere, majoritatea acestora fiind livrate unor firme din cadrul grupului Lukoil sau unor companii de tip offshore, înregistrate în paradisuri fiscale, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul Lukoil, trimis în judecată luni şi înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova.

Astfel, în documentul citat procurorii arată că în activitatea companiei Lukoil în România a existat un "mecanism elaborat practicat de către administratorii S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti pentru decapitalizarea propriilor resurse, începând de la momentul importurilor materiei prime – ţiţei, continuând cu activitatea de procesare purtătoare de preţuri de cost şi terminând cu operaţiunile de export-livrare intracomunitară, acestea reprezentând un tot unitar în cadrul angrenajului, ele având un raport de interdependenţă".

În urma analizării activităţilor S.C. Petrotel Lukoil S.A. a înregistrat, începând cu anul 2011, pierderi semnificative "motivate de faptul că vânzarea produselor petroliere în cauză s-a efectuat la un preţ inferior preţului de cost al acestora".

Potrivit anchetatorilor, mare parte din pierderile înregistrate de compania petrolieră în România sunt ca urmare a unor contracte comerciale cu alte entităţi din cadrul grupului Lukoil, dar şi cu firme înregistrate în paradisuri fiscale.

"Din totalul pierderii de 409.357,20 mii lei aferente întregii perioade, 342.308,30 mii lei reprezintă pierderea realizată ca urmare a tranzacţiilor derulate cu societăţile afiliate (83,62% din total pierdere), diferenţa de 67.048,90 mii lei fiind aferentă relaţiei comerciale derulate cu societăţi din afara grupului", se arată în rechizitoriul PCA Ploieşti.

Procurorii susţin, de asemenea, că a existat o "politică" a companiei de a transfera profitul în afara României.

"Această situaţie nu face altceva decât să întărească opinia că în fapt politica de afaceri practicată de S.C. Petrotel Lukoil S.A. a fost aceea de a transfera profitul din activitatea de producţie către entităţi din cadrul grupului neînregistrate pe teritoriul României, cu scopul vădit de a nu constitui şi datora statului român impozite şi taxe sub forma de impozit pe profit", se precizează în documentul citat.

În rechizitoriu se arată totodată că prin practicarea unor preţuri de vânzare inferioare costurilor de producţie determinate, stabilite şi urmărite de administratorii S.C. Petrotel Lukoil S.A., societatea comercială s-a decapitalizat, iar pentru a susţine fluxurile de fabricaţie a fost "obligată" să se împrumute, fapt ce s-a şi petrecut, astfel că în perioada anilor 2008-2014 S.C. Petrotel Lukoil S.A. a împrumutat de la Lukoil Europe Holding BV – Olanda, acţionarul majoritar al societăţii din România, 1.845.100.883 de dolari şi 514.908.316 de euro, sume care în bună parte au fost rambursate, dar care au generat dobânzi în valoare totală de 259.549.903 lei numai în perioada 2010-2013, acestea fiind înregistrate în contabilitatea societăţii.

Conform anchetatorilor, aceasta este una dintre explicaţiile pentru care S.C. Petrotel Lukoil S.A. raportează prin situaţiile financiare anuale ale perioadei 2010-2014 pierderi financiare totale de 674.095.408 lei.

Procurorii spun, de asemenea, că în perioada 2011-2014, S.C. Petrotel Lukoil S.A. a beneficiat din partea statului român, prin instituţiile fiscale, de o facilitate fiscală constând în amânarea la plată a TVA datorată pentru operaţiunile de import al materiei prime în vamă.

"Numai pentru perioada analizată, valoarea amânării la plată a TVA este de 3.954.555.400 lei. Facilitatea a fost acordată începând cu anul 2008 astfel că valoarea TVA-ului amânat la plată pentru perioada 2008-noiembrie 2014 este de 6.167.477.838 lei", precizează rechizitoriul.

Acţionarul majoritar al S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti este S.C. Lukoil Europe Holdings BV Olanda, deţinător al unui pachet de acţiuni de 97,1028% reprezentând un număr de 176.840.629 acţiuni. Restul acţiunilor, în număr de 5.276.290, reprezentând 13.190.725 lei, respectiv 2,8972% aparţine următorilor acţionari: S.I.F. IV Muntenia 1,3720%, Fondul Proprietatea SA cu 1,1818% şi alţi acţionari cu 0,3433%, precizează rechizitoriul.

Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au trimis în judecată dosarul în care compania Lukoil şi reprezentanţi ai acesteia sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii.

Printre inculpaţi se numără SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar şi mai mulţi cetăţeni ruşi, români şi moldoveni cu funcţii de conducere în cadrul rafinăriei din Ploieşti.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii au dispus trimiterea în judecată a opt inculpaţi, între care două persoane juridice şi şase persoane fizice în dosarul Lukoil. Astfel, conform sursei citate, anchetatorii l-au trimis în judecată pe Andrey Iurevici Bogdanov, cetăţean rus, director general şi membru în Consiliul de Administraţie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, acesta fiind acuzat de folosire cu rea-credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani.

De asemenea, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată două companii din grupul rusesc, respectiv SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, pentru spălare de bani, şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pentru complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Totodată, în acelaşi dosar procurorii au dispus trimiterea în judecată a altor cinci persoane, cetăţeni români, ruşi şi moldoveni cu funcţii de conducere în cadrul Petrotel Lukoil Ploieşti.

Printre inculpaţi se numără Andrei Raţă, cetăţean moldovean, membru în Consiliul de Administraţie al S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, acuzat de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, Dan Dănulescu, director general adjunct în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, Dorel Duţu, contabil şef în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, Alexey Voinstev şi Olga Kuzina, ambii cetăţeni ruşi care deţin funcţii de director general adjunct în cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti, pentru complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, Olga Kuzina fiind, de asemenea, suspectată de complicitate la spălare de bani.

Prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este in cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Prahova.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *