Timpul.md

Ultima oră 16 Septembrie 2017 | 09:36

Lukoil Bulgaria şi Lukoil România, implicate în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de milioane de euro

Lukoil Neftochim Bourgas Bulgaria şi Lukoil România sunt implicate în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 9.000.000 de lei, prin achiziţii intracomunitare de bitum rutier, în care au fost reţinute cinci persoane. Procurorii DIICOT spun că persoanele vizate în acest dosar erau constituite în patru grupuri infracţionale, care au creat un circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi Lukoil NEFTOCHIM BOURGAS AD Bulgaria, iar membrii grupului au fost sprijiniţi de către S.C. Lukoil România, scrie News.ro

Procurorii DIICOT au anunţat, vineri, că Lukoil Neftochim Bourgas Bulgaria şi Lukoil România sunt implicate în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 9.000.000 de lei, prin achiziţii intracomunitare de bitum rutier, în care au fost reţinute cinci persoane.

Potrivit procurorilor, în perioada 2009-2010, inculpaţii Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin, Izvernari Dănuţ Nelu, Negru Dumitru Florin, Mazâlu Petru, Mara Bogdan Marius, Novăcescu Gheorghe Tony, Vasile Angelica, Şinca Valentin, Gorea Florentin şi Slevoacă Cristina s-au constituit în patru grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prin crearea unui circuit fictiv de achiziţie şi livrare de bitum rutier cu provenienţă VAYA LTD Bulgaria şi LUKOIL NEFTOCHIM BOURGAS AD Bulgaria, ”în sensul interpunerii scriptice a unor societăţi comerciale care s-au sustras în această modalitate de la plata TVA-ului aferent şi a impozitului pe profit”.

”Membrii grupului au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de către S.C. LUKOIL ROMÂNIA S.R.L. prin reprezentantul legal, suspectul T. C., în sensul interpunerii pe circuitul de livrare a mărfii a unei societăţi comerciale din Marea Britanie. Prejudiciul cauzat în dauna bugetului statului este în valoare de 9.139.242 de lei, reprezentând TVA de plată şi impozit pe profit”, anunţă procurorii.

Aceştia au dispus reţinerea a cinci persoane - Matei Eugen, Gherghel Amalia, Ceban Sergiu, Tirla Călin şi Izvernari Dănuţ Nelu pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. Magistraţii Tribunalului Bacău nu au admis propunerea de arestare preventivă a procurorilor şi au stabilit control judiciar pentru toate cele cinci persoane.

Alţi opt suspecţi au fost de la început plasaţi sub control judiciar de către procurori.

Poliţiştii din Bacău au făcut peste douăzeci de percheziţii în mai multe judeţe la o grupare infracţională care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 9.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Firmele vizate efectuau achiziţii intracomunitare de bitum rutier şi s-ar fi sustras de la plata TVA şi a impozitului pe profit.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT Bacău, au acţionat pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în evaziune fiscală.

Astfel, au fost efectuate 23 de percheziţii domiciliare în judeţele Bacău, Timiş, Suceava, Iaşi, Prahova, Argeş, dar şi în municipiul Bucureşti, fiind puse în executare 20 de mandate de aducere.

Membrii grupării ar fi acţionat în perioada 2009-2010 în vederea obţinerii unor importante sume de bani, în mod ilicit, prin efectuarea de achiziţii intracomunitare de bitum rutier, prin interpunerea unor societăţi comerciale, controlate de şapte persoane, care s-ar fi sustras de la plata TVA şi a impozitului pe profit.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus