Timpul.md

Cultură 25 August 2016 | 09:01

MESAGERUL VREMURILOR APUSE...

Cine cercetează presa basarabeană interbelică întâlneşte frecvent acest nume - Aurel George Stino. Majoritatea îşi imaginează că au în faţă scrierile unui basarabean de obârşie orheiană ori lâpuşneană, pe când în realitate acest simpatic şi delicat autor vine tocmai din inima Moldovei de odinioară, vine cu un spirit curat românesc, dornic să ne convingă că la Suceava, la Fălticeni şi la Chişinău interesele şi temele literare sunt înfrăţite. 

Aurel George Stino s-a născut la Fălticeni, la 29 iunie 1900, într-o familie de vechi cărturari.
Bunicul său, Ion Stino, a scris primul manual de Geografie a judeţului Suceava (1877) și o Carte de citire. Tatăl său, profesorul George Stino, care la Universitatea din București i-a avut profesori pe B.P. Hasdeu, T. Maiorescu, Al. Odobescu ș.a., este trecut în rândul profesorilor admiraţi de Mihail Sadoveanu în evocarea „Anii de ucenicie”. A fost un colecționar împătimit de numismatică, bibliofil și violoncelist recunoscut.
Dar Aurel George Stino a devenit cel mai renumit membru al acestei destinse familii.

Face studii liceale la Fălticeni, apoi se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Iași, secțiunea Cultura și Literatura Franceză. Echipa profesorală a universității era formată din personalități de excepție: Alexandru Philippide, Garabet Ibrăileanu, Iorgu Iordan, Petre Andrei, Ion Petrovici ș.a.

Cărturar educat într-o familie în care după mărturisirea lui Aurel George Stino exista „...o vastă bibliotecă, poate din cele mai cuprinzătoare colecții particulare din Moldova, strânsă de strădania a trei generații, a servit la formarea mea literară”, a debutat în presă la vârsta de 14 ani. Prima lui operă literară a găzduit-o publicația „Ziarul călătoriilor și al științelor populare” (1915).

Semna cu numele deplin ori cu iniţialele A.G.S. (vezi „Adevărul literar şi artistic”, 1933). A colaborat la diverse publicaţii ale vremii: Cuget clar, Din trecutul nostru, Epoca, Gazeta cărților, Naționalul nou, Neamul românesc, Patria, Rampa, Țara noastră, Convorbiri literare, Adevărul literar, Revista Bucovinei, Făt-Frumos, Înmuguriri, Zori Noi ș.a.

Deși a locuit toată viaţa la Fălticeni și a făcut doar o singură călătorie peste hotare în Franța, la Paris a găsit posibilitatea originală de a „călători” pe toate meridianele globului. Fostul lui elev, basarabeanul Eugen Dimitriu, unul din ctitorii „Galeriei oamenilor de seamă” își amintește: „Sănătatea precară și mijloacele materiale destul de modeste nu i-au îngăduit alte plecări în țări străine. Cărturarul setos de a ști totul a adus în casa părintească din Fălticeni o lume mirifică: reviste, cărți, albume color, fotografii de pe întreg globul.

Apreciat în țară și în orașul natal, a cărui spiritualitate o cercetase cu răbdare de benedictin, A. Stino a purtat o amplă corespondență și cu personalități de peste hotare: Gino Lupi - scriitor și profesor la Universitatea din Milano; Alf Lombard, celebrul romanist de la Universitatea din Lund - Suedia; dr. Jindra Hușkova de la Universitatea din Bratislava; prof. O.J.Tuulio de la Facultatea de Filologie din Helsinki. Iată doar câteva exemple în măsură să ilustreze prețuirea de care se bucura cărturarul din Fălticeni”. (Eugen Dimitriu Lumini fălticenene. - Suceava, 2010,vol.2. pag.380-381).

La fel ca și tatăl său a fost profesor de franceză la Liceul „Nicu Gane”. Tema lui preferată a fost viaţa şi opera lui Ion Creangă, o bună parte din cele scrise a văzut lumina tiparului, iar partea mai mare a rămas în manuscris, aşteptându-şi editorul.

A tipărit postum un volum memorialistic „Grădina liniştii. Amintiri şi scrisori”, (Ed. Junimea, Iaşi, 1974) grație contribuției fostului său elev, scriitorul Grigore Elisei. Bănuiesc că acesta reuşise să plaseze acest volum la editură graţie unor eforturi extraordinare, căci regimul socialist nu dorea să recunoască valoarea distinsului cărturar. Tot el a scris Cuvântul editorului în care argumentează câteva momente principiale:
„Din ceea ce ne-a lăsat Aurel George Stino, din ceea ce fostul meu profesor de franceză de la Liceul „Nicu Gane” a meșterit o viață de om, am ales amintirile, pe care n-a apucat, din păcate, să le isprăvească, și scrisorile dintr-o vreme când oamenii aveau plăcerea dialogului epistolar, când scrisorile aveau de multe ori consistența și savoarea tabletelor din revistele de astăzi.

...Ne-am oprit la amintiri pentru faptul că încă nu au văzut lumina tiparului, dar mai ales pentru că paginile acestea despre M. Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Anton Holban, Eugen Lovinescu, Al. Philippide, Artur Gorovei și alții exprimă cum nu se poate mai bine personalitatea lui Aurel George Stino, credința lui în oameni, dragostea pentru literatură, cultul pentru cuvânt și frumusețea lui. O afecțiune de o sinceritate rară l-a legat de cei pe care-i evocă, fie că i-a cunoscut mai îndeaproape, fiindu-le prieten, fie doar i-a urmărit mai de departe, dar cu niște lentile sufletești care apropie și prilejuiesc cunoașterea lucrurilor aparent invizibile”.

Traducător de excepţie, Aurel George Stino a fost decorat pentru râvna depusă la transpunerea în limba română a scrierilor finlandeze chiar în toiul celui de al Doilea Război Mondial.

Revista „Viaţa Basarabiei” din 1943, prin pana lui Alexandru Nestor, publică un material semnificativ: „Decorarea scriitorului Aurel George Stino cu Ordinul „Trandafirul Alb” al Finlandei...” („Viaţa Basarabiei”-1943.-nr.9-10.-R 97;) pentru traducerea în română a eposului finlandez Calevala. Lui i-a reușit una dintre cele mai izbutite transpuneri în limba română a celebrului poem, mândria finlandezilor.

Apropierea lui de Basarabia se produce prin intermediul lui Gheorghe Bezviconi care l-a vizitat în perioada interbelică la Fălticeni. Acesta dorea să cunoască cărturarii acelor locuri, arhivele lor și posibilele legături cu Moldova din stânga Prutului. A descoperit multe acte, imagini și familii care aveau tangențe directe cu Basarabia, care peste o vreme au fost descrise în revista Din trecutul nostru, editată de Gheorghe Bezviconi.

O mărturie certă a acestei călătorii care a dus la închegarea unei prietenii și strânse colaborări între cărturarii din Fălticeni și basarabeanul Gh. Bezviconi este această poză din 25 februarie 1939, executată în vechiul oraș moldovenesc și păstrând pentru eternitate chipuri dragi: (rândul I, de la dreapta la stânga): Gheorghe Vârnav, academicianul Artur Gorovei. În rândul II: Aurel George Stino și Gheorghe Bezviconi.
De atunci prietenia lor bazată pe dragostea comună pentru trecut și pentru carte a durat peste ani.

În arhiva lui Gheorghe Bezviconi, ca prin minune, s-au păstrat două scrisori venite din partea lui Aurel George Stino. Una este scrisă la 4 aprilie 1966, cu şase zile înainte de decesul istoricului Gheorghe Bezviconi, iar a doua - la 18 aprilie a aceluiaşi an, la opt zile după tristul eveniment. În prima scrisoare, expediată de la Fălticeni, scrie:
„Iubite amice, inactivitatea epistolară nu înseamnă că nu ne gândim la cei dragi: de sărbători îţi urez, ţie şi st. doamne, ani mulţi fericiţi în sănătate deplină şi numai satisfacţii. Credem că sunteţi sănătoşi, ceea ce, fără îndoială, este principalul. Noi, amândoi, pensionari; eu mai predau câteva puţine ore. Sănătatea, ca bază este şubredă la amândoi, dar să ferească Dumnezeu de mai rău. Cu scrisul cele vechi; din când în când câte un articolaş la o publicaţie din Suceava. Timpul a trecut vertiginos şi iată-ne ancoraţi în bătrâneţe. La vară, nu ştim când, va trebui neapărat să mergem undeva să ne vedem de sănătate. Doresc ştiri bune de la tine. Aici, aceeaşi izolare, singurătate, noroc de cele două pisici şi televizorul. Cu toată dragostea şi mulţi ani din partea noastră".

Cea de a doua epistolă este scrisă într-o cheie tragică. Dincolo de tinereţea frumoasă petrecută împreună, cimentată de o sinceră prietenie, a venit bătrâneţea şi odată cu ea a prins a plana peste ei pasărea morţii
„Fălticeni • 18.V. 1966
Mult stimată Doamnă,
Cu adâncă durere am aflat de năprasnica pierdere a vechiului şi iubitului meu amic, rugându-vă să mă consideraţi printre cei mai apropiaţi de dvs. în a împărtăşi această imensă durere.
Deplângând pe omul nobil şi cărturarul de mare valoare ce a fost iubitul dvs. soţ, ar fi greu să încerc cuvinte convenţionale de mângâiere în asemenea momente, totuşi vă doresc să găsiţi puterea necesară de a înfrunta această nenorocire şi să-i păstraţi memoria celui care a fost Gheorghe Bezviconi.

Cu respectuoasă consideraţie, alături de dvs., particip din inimă la nemărginita dvs. durere. Din partea soţiei mele, primiţi vă rog aceleaşi calde cuvinte de mângâiere şi prietenie.
Aurel George Stino".

Trebuie să recunoaştem că astăzi nu mai întâlnim atât de des prietenii de asemenea calibru şi atâta respect şi tandreţe în relaţiile dintre cărturari. E păcat, căci exemplul celor doi este elocvent şi de aceea poate unul dintre ei a fost Cavaler al Trandafirului Alb, cea mai merituoasă distincție a Finlandei, decernată în timpuri grele pentru țara nordică, iar al doilea, Gheorghe Bezviconi, se învrednicise de Medalia de Aur a Societății Genealogiștilor din Franța, pentru cercetările lui genealogice…
Aurel George Stino s-a stins din viaţă în 1970 și a fost înmormântat la Fălticeni alături de înaintașii săi. Și odată cu plecarea lui pe drumul celor drepți parcă a dispărut cineva scump, drag și irepetabil…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus