Actualitate

Michael Jackson a prezis că va fi ucis cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa

Michael Jacobshagen, un om de afaceri în vârstă de 34 de ani, prieten cu Jackson de două decenii, susține că vedeta pop a scris 13 scrisori care includeau fraze precum "Încearcă să mă omoare" și "Mă tem pentru viața mea".

Într-o discuție avută cu Daphne Barak la emisiunea Sunday Night, de la televiziunea australiană, Jacobshagen a declarat, potrivit Daily Mail, despre artist: "Era într-o criză emoțională și spunea ‘mă vor ucide’".

Jacobshagen se afla în Germania atunci când Jackson l-a sunat, cerându-i să zboare în LA, unde au petrecut trei zile împreună, iar Jackson i-a înmânat scrisorile.

Deși ele nu clarifică cine erau acei "ei", în ele este menționată compania AEG care, la vremea respectivă, se ocupa de organizarea concertelor pe care Jackson urma să le susțină pe O2 Arena din Londra. Într-una dintre acestea artistul ar fi scris: "AEG. Pun o presiune atât de mare pe mine, încât mă tem pentru viața mea".

Cauza morții lui Jackson a fost o supradoză de sedativ (propofol), iar medicul său, Conrad Murray, a fost condamnat doi ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de ucidere involuntară.

Pe de altă parte, fiica cântărețului, Paris, a afirmat recent că Jackson a fost ucis, iar Jacobshagen a declarat că va arăta scrisorile pentru a susține afirmația tinerei. 

AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *