Timpul.md

Timpul Local 14 Septembrie 2010 | 05:06

Natalia Hadârcă: Nu m-am ţinut de cuvânt şi nu îmi pare rău

Nu ştiu de ce, dar zilele acestea mi-am amintit de perioada când aveam nouă ani, învăţam în clasa a treia. Mi-a venit în minte pastelul lui Alecsandri „Oaspeţii primăverii”. Dintr-o răsuflare, l-am recitat în gând, fără nicio greşeală. Mi-am amintit şi de diriginta clasei, Nina Duca, o femeie trecută de a doua tinereţe, blajină şi cu o aluniţă imensă pe barbă.

Tot în clasa a treia, începusem să înţeleg că o fată şi un băiat pot să fie mai mult decât simpli colegi. Într-o zi, observând că doi colegi se plac, i-am scris în caietul fetei: „Rodica se pupă cu Alic”. A doua zi a venit în clasă maică-sa, era profesoară, şi mare scandal a mai făcut. M-au scos în faţa clasei. Era să intru în pământ de ruşine. Atunci mi-am jurat că niciodată n-o să mă pup cu nimeni şi că în viaţa mea n-o să mai scriu vreun rând în afară de ce o să-mi ceară profesorii. Dar nu m-am ţinut de cuvânt nici cu pupatul şi nici cu scrisul. Dacă astăzi aş uni toate propoziţiile scrise în articolele apărute în TIMPUL, nu ştiu dacă ar fi de ajuns să înconjor cu ele pământul, în orice caz, aş putea face un lanţ imaginar cu care aş putea ajunge cu uşurinţă la locurile şi oamenii dragi mie.

Şi acum, ca şi în clasa a treia, am nouă ani, adică nouă ani de când mi-am unit destinul cu TIMPUL, e drept că făcând o pauză de doi ani, timp în care m-am măritat şi am adus pe lume un copil. La TIMPUL am avut multe momente frumoase, luminoase, dar, din cauza coşmarului pe care l-am avut noaptea trecută, în minte îmi vin doar scene mai tensionate: prima zi în care am intrat cu inima cât un purice în biroul dlui Tănase şi i-am zis că aş fi fericită dacă m-ar accepta în echipa proaspăt creată. Nu ştiu de ce m-a acceptat, deşi până atunci nu demonstrasem mare lucru în domeniul jurnalisticii. Întotdeauna am dorit să fac lucruri interesante, căci rutina mă scoate din sărite. Aş exagera dacă aş zice că mi-a reuşit întotdeauna. Azi, peste nouă ani, sunt la fel de neliniştită şi dornică de a face lucruri măreţe.

Mi-e dor de colegii cu care am lucrat în primii ani şi care pe parcurs au zburat din cuibul nostru. Mi-ar fi plăcut ca şi azi să fim cu toţii împreună, să ieşim pe furiş la cafea, câte unul, ca dl Tănase să creadă că plecăm la evenimente. De parcă nu ştia unde mergem!...

Ce să mai spun? La mulţi ani, TIMPUL! La mulţi ani cititorilor noştri!

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus