Sport

Naţionala României a învins Danemarca şi a câştigat bronzul la CE

După 10 minute din meci, România conducea cu 3-1, într-un debut plin de durităţi din partea nordicelor, susţinute la fiecare acţiune de peste 7500 de fani. Danemarca a egalat rapid şi a preluat conducerea, 4-3, după două contraatacuri ale extremei Norgaard, dar şi câteva ratări ale tricolorelor.

Timp de 7 minute, România nu a înscris, Ardean-Elisei având apoi o reuşită pe contraatac, 5-4 (min. 17), după care Neagu a adus egalarea, de la 7 metri, 5-5 (min. 19). Tot ea a marcat spectaculos, cu 8 minute înaintea pauzei, aducând România în avantaj, 7-6, pe care l-a mărit, de la 7 metri, 8-6 (min. 24). Antrenorul Pytlick a cerut urgent time-out, urlând la jucătoarele sale, lucru puţin obişnuit în handbalul nordic.

Micuţa galeriei a României a încercat să se facă auzită, dar a fost huiduită rapid şi redusă la tăcere de fanii danezi, altădată plini de fair-play. Geiger a marcat pentru 9-6 (min. 25), iar la pauză, tabela arăta 9-7, în favoarea fetelor noastre. În ultimul minut, portarul Talida Tolnai, care avea deja 11 intervenţii, a fost lovită violent în figură, de mingea aruncată de extrema Aaen, având nevoie de îngrijiri medicale.

Tolnai a continuat intervenţiile miraculoase şi în repriza secundă, iar în atac a apărut şi zâmbetul pe feţele handbalistelor României, 9-11 (min. 37). Rikke Skov a jucat "criminal" în apărare, cu lovituri la faţă şi chiar la gât, dar nu a primit nici măcar un cartonaş galben din partea arbitrelor franceze Charlotte şi Julie Bonaventura. România a pierdut patru mingi consecutive, dar nici danezele nu au strălucit, diferenţa în favoarea tricolorelor fiind păstrată, 10-13 (min. 47).

Nordicele au ripostat însă în următorul minut, cu două goluri consecutive, 12-13, iar tensiunea a început să atingă cote din ce în ce mai mari. Nechita a marcat pentru 12-14 (min. 52), după o pasă de excepţie a Cristinei Neagu, care a înscris şi ea, 13-15, când mai erau 7 minute. Stanca a scos un 7 metri providenţial, dar Neagu a ratat, mărind şi mai mult tensiunea din sala de la Herning. Pytlick a cerut un ultim time-out, cu şase minute înaintea finalului, dar Dalby a pierdut atacul, la revenirea pe teren, la fel şi Ardean-Elisei.

Nechita a înscris pe contraatac ulterior, 13-16 (min. 55), iar pe banca României, jucătoarele abia îşi mai puteau ţine emoţiile. Brădeanu a ţintit bara (min. 57), Dalby a redus, 14-16, a urmat un fault în atac al României, iar Danemarca a redus şi mai mult, 15-16 (min. 58). Radu Voina a cerut şi el time-out. "Două minute mai avem fetelor şi avem medalie", s-au încurajat jucătoarele, dar Geiger a tras în bară la revenirea pe teren (min. 60).

Tolnai a apărat în faţa lui Skov, iar România a avut ultimul atac, dar nu a mai tras la poartă, câştigând incredibil, cu 16-15, după o dramă rar întâlnită. Tricolorele nu au mai putut fi oprite din plâns, Cristina Neagu oferind imaginea zilei, în braţele antrenorului Radu Voina. 

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *