Timpul.md

Moldova 17 Iunie 2020 | 07:08

Opriţi campania electorală a lui Dodon!

Un grup de deputaţi din Primul Parlament cer Parlamentului, Comisiei Electorale Centrale, Procuraturii:

Potrivit art.1 (alin.(3) din Constituţie Republica Moldova este un stat de drept. Această reglementare constituţională devenită un principiu unanim recunoscut atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, adică a dreptului internaţional are următoarele semnificaţii:

În primul rând, aceasta înseamnă preeminenţa legii, cu alte cuvinte autorităţile statului, deputaţii în Parlament, Preşedinte, Prim ministru, membrii Guvernului, Judecătorii, primarii, toţi funcţionarii publici şi cetăţenii activează doar în baza legii, respectă cu stricteţe prevederile legii.

În al doilea rând, însăşi legea trebuie să aibă un conţinut inspirat de ideea promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în spirit liberal şi al demnităţii umane.

În al treilea rând, asigurarea liberei dezvoltări a personalităţii umane ca valoare supremă îi revine statului, autorităţilor statului, finanţate prin impozite de către cetăţenii deţinătorii suveranităţii naţionale (art.2 alin.1) din Constituţie.

Astfel, acţiunile deputaţilor, preşedintelui republicii, prim-ministrului, judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor, militarilor, funcţionarilor publici trebuie să fie exercitate în strictă conformitate cu spiritul şi legea Declaraţiei de Independenţă, Constituţie şi tuturor legilor statului. Or, încălcarea acestui principiu trebuie să atragă răspunderea inclusiv penală a celor care încalcă legea.

Să analizăm situaţia la zi din perspectiva respectării cu stricteţe a Codului Electoral.

Parlamentul a stabilit data de 1 noiembrie 2020, data alegerii Preşedintelui republicii. Iar conform codului electoral, campania electorală se va începe la 1 septembrie 2020. Ce se petrece în realitate în Republica Moldova?

De câteva luni, în mod cinic şi sfidător, Igor Dodon se află în călduri electorale, bătându-şi joc de Constituţie, de Codul Electoral, de instituţia prezidenţială şi de funcţia de şef al statului, el prezentându-se la întâlniri cu alegătorii fără mască şi mănuşi, dând mâna şi fotografiindu-se în grupuri mari, fără să ţină cont că expune pericolului de îmbolnăvire mii şi mii de oameni. În timp ce spitalele sunt arhipline, iar medicii duc lipsă de finanţe şi fac sacrificii uriaşe să păstreze sistemul funcţional, Igor Dodon, principalul vinovat de administrarea proastă a pandemiei, şi-a întors spatele de la suferinţele oamenilor şi din postura de „glavnâi vraci” a declanşat campania electorală. Având la instituţia prezidenţială de la bugetul de stat 36 de milioane de lei, Igor Dodon utilizează resursele financiare şi administrative, aleargă din raion în raion, obligă primăriile şi autorităţile să-i organizeze întâlniri electorale cu populaţia, implicând copii, femei gravide, feţe bisericeşti şi bătrâni. El se lăuda că deja a vizitat 20 de raioane şi mai are planificate alte zeci de întâlniri cu poporul, urmând să fie prezent în toate raioanele din R.Moldova şi în cât mai multe sate. Este oribil că această campanie electorală finanţată din bani publici, începută cu mult înainte de 1 septembrie 2020 şi deghizată sub numele de „întâlniri cu poporul”, se difuzează non-stop la holdingul mass-media aservit preşedintelui şi la Televiziunea Publică „Moldova 1”, fără nicio obiecţie din partea consiliului Audiovizualului şi a Comisiei Electorale Centrale.

Se cunoaşte că utilizând bani din Federaţia Rusă via off-shoruri şi preoţimea, încălcând flagrant legislaţia, practicând minciuna, frauda şi „30 de mii de sirieni”, Igor Dodon nu a fost scos din competiţie şi a ajuns pe nedrept preşedinte. Viciile lui înnăscute de aşi bate joc de lege şi de oameni se repetă. Ce fel de comisie electorală centrală nouă avem? Ce fel de procuror general nou avem?

Asistăm iarăşi la o corupere totală a procesului electoral înainte de începerea campaniei. Igor Dodon nu şi-a declarat candidatura pentru ca să poată cheltui milioane din contul statului, iar autorităţile să-i organizeze întâlniri cu oamenii disperaţi şi sărăciţi tot de el.

Parlamentul, CEC, partidele parlamentare, Procuratura sunt obligate să intervină urgent, să curme profanarea alegerilor prezidenţiale şi să elimine din competiţie orice candidat, care încalcă prevederile Codului Electoral.

Opriţi campania electorală a lui Dodon din banii statului!

Arseni Al., Amihalachioae Gh., Berlinski V., Buga I., Bodiul Z., Bejenuţa P., Carandiuc B., Cârlan Gh., Cernei D., Costas I., Colun V., Culea C., Crîlov V., Druţă M., Dolganiuc V., Eremia I., Hioară Gh., Holban D., Lefter T., Misail N., Muntean P., Maimescu Şt., Margineanu I., Mereuţă I., Moraru N., Madan I., Mitcul I., Noroc D., Negură I., Neagu I., Pârvan P., Poiată M., Palii I., Pascaru Vl., Reniţă Al., Sagin V., Ţăranu An., Todos N., Todoroi D., Tampiza C., Vasilachi Ig., Zgardan V.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus