Timpul.md

Opinii & Editoriale 19 Februarie 2011 | 08:39

Publicul, care se teme de libertate

Fac la o televiziune, împreună cu actorul Anatol Durbală şi regizorul Ruslan Moroşanu, o emisiune de satiră politică. În fiecare zi, auzim cu colegii mei diverse opinii şi puncte de vedere despre ceea ce facem, dar cu siguranţă întrebările care ne sunt adresate cel mai frecvent sunt: „Nu v-au făcut nimic? Nu aţi fost ameninţaţi? Încă nu v-au închis? O să vă închidă...”. Unii ne-au spus chiar că ştiu când vom fi închişi.

Este un simptom neliniştitor. Nu am bănuit că frica de guvernanţi este atât de adânc înrădăcinată în compatrioţii mei. Şi nu ai spune că democraţia în Moldova numără douăzeci de ani. Uneori am impresia că în 1989 eram mai liberi... Vinovaţi de această stare de spirit din societate se fac, bineînţeles, cei opt ani de guvernare comunistă. În opt ani, comuniştii au reuşit să coboare nivelul libertăţii undeva la anul 1988. Am simţit pe pielea mea această presiune. În 2006, făceam o emisiune de radio, în care aveam doar o rubrică de satiră politică de genul celei pe care o practic acum. În doar jumătate de an emisiunea a fost închisă. Interzicerea ei a fost precedată, ca şi acum, de aceleaşi întrebări-refren: „Nu v-au făcut nimic? Nu vă închid? O să vă închidă...”.

Mă gândesc totuşi că, în 2006, emisiunea de la radio a fost închisă nu doar din cauza comuniştilor, ci şi a acestor „aşteptări” ale oamenilor. Prin atitudinea lor, cei care ne puneau astfel de întrebări admiteau ca şi cum posibilitatea închiderii emisiunii. Iar comuniştii nu au făcut decât „să corespundă” acestei resemnări mioritice. Astăzi suntem la capătul unui an şi jumătate de guvernare democratică, dar stările de spirit din 2006 văd că persistă. De ce oare? Pentru că pericolul revenirii comuniştilor mai planează în aer ori pentru că noii guvernanţi au şi ei destule reflexe comuniste? 

Probabil, şi una, şi alta. Dar şi pentru că „aşteptările” oamenilor mai sunt aceleaşi. Dacă, în 2006, presiunile au început mai întâi în presa afiliată guvernării comuniste, continuând cu cele venite de la conducerea postului la care lucram, astăzi nu se întâmplă aşa ceva. Presa care simpatizează actuala guvernare nu ne atacă, iar conducerea postului ne încurajează să urmăm calea pe care am pornit acum un an. Neschimbată, însă, a rămas atitudinea publicului, care ne vede „interzişi”, „închişi”. Şi dacă telespectatorii noştri au asemenea aşteptări, mă tem că ispita de a ne închide poate deveni pentru guvernanţi, indiferent de culoarea lor politică, irepresibilă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus