Internațional

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatul de la Berlin

"Atacul de la Berlin a fost comis de un soldat al Califatului", a transmis reţeaua teroristă Stat Islamic într-un comunicat postat pe site-ul propriei agenţii de ştiri, Amaq.

"Este un act de răzbunare pentru atacurile din Siria", a transmis organizaţia teroristă sunnită, conform Institutului american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

"Chiar dacă atentatul a fost revendicat, acest lucru nu înseamnă că atacatorul a fost coordonat de organizaţia teroristă Stat Islamic", a explicat, prin Twitter, Rita Katz, directorul Institutului american SITE. Cel mai probabil, atacatorul este un simpatizant al reţelei Stat Islamic. 

Este al treilea atac cu camion revendicat de organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic în ultimele luni. În noiembrie, un simpatizant al reţelei Stat Islamic a lovit cu o camionetă un grup de persoane, la Universitatea din Ohio (SUA). Atacul s-a soldat cu 11 răniţi. În iulie, un terorist a omorât 86 de persoane, cu un camion, în oraşul francez Nisa.

Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite în atacul cu camion comis luni seară într-un târg de Crăciun din capitala Germaniei.

Reţeaua fundamentalistă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-vestul Irakului şi în nord-estul Siriei, unde a proclamat un califat. Filiale Stat Islamic există şi în nordul Egiptului, în sud-estul Afganistanului şi în nordul Libiei.

Reţeaua fundamentalistă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-vestul Irakului şi în nord-estul Siriei, unde a proclamat un califat. Filiale Stat Islamic există şi în nordul Egiptului, în sud-estul Afganistanului şi în nordul Libiei.

La începutul lunii decembrie, Agenţia europeană a poliţiei, Europol, a avertizat că reţeaua teroristă Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate de amploare în Uniunea Europeană, fiind vizate ţările care participă la coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite. România a decis să participe cu 50 de instructori militari la Coaliţia anti-Stat Islamic, a anunţat în iulie ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.

"Grupul terorist Stat Islamic are intenţia şi capacităţile de a ataca obiective în Europa în viitorul apropiat. Există riscul unor atacuri comise de celule teroriste sau de simpatizanţi, la nivel individual. Estimările unor servicii de informaţii arată că zeci de persoane coordonate de Stat Islamic sunt prezente în Europa şi au capacitatea de a comite atacuri teroriste. Statele membre UE care participă la coaliţia antiteroristă sunt considerate de organizaţia fundamentalistă Stat Islamic ţinte legitime. Franţa este principala ţintă a teroriştilor în UE, dar şi Belgia, Germania, Olanda şi Marea Britanie", avertiza Europol.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise în capitala Franţei în noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, şi atacurile din oraşul belgian Bruxelles, din 22 martie (32 de morţi). Atentatul comis pe 14 iulie în oraşul francez Nisa, soldat cu 86 de morţi, a fost opera unui simpatizant al reţelei Stat Islamic.

În urmă cu câteva luni, reţeaua teroristă Stat Islamic a ameninţat că va ataca toate statele "cruciate" care participă la coaliţia antiteroristă implicată în operaţiuni în Siria şi Irak. "Le promitem ţărilor cruciate care s-au aliat împotriva Statului Islamic zile şi mai sumbre, ca reacţie la agresiunile contra statului nostru. Cu voia lui Allah, vă aşteaptă ceva mai dur şi mai amar", a transmis organizaţia teroristă.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria. Din coaliţie fac parte state precum Australia, Olanda, Canada, Franţa, Iordania, Arabia Saudită, Turcia şi Marea Britanie. Alte zeci de ţări – inclusiv România, R.Moldova, Bulgaria, Macedonia, Muntenegro, Maroc, Noua Zeelandă, Serbia – susţin eforturile internaţionale împotriva organizaţiei teroriste sunnite. România participă cu 50 de instructori militari la coaliţia antiteroristă.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *