Femeia

Ridichi de primăvară

Pentru prima dată însă, ridichile au fost menționate într-o rețetă chinezească în secolul al XI-lea î.Hr. Dovadă că se bucură de foarte multă apreciere, ridichile au chiar și un festival al lor, care se desfășoară, în fiecare an, la 23 decembrie, la Oaxaca, în Mexic. 

În timpul festivalului, meșterii sculptează și asamblează din ridichi scene religioase, peisaje rurale, oameni, personaje mitologice sau evenimente din trecut. Localnicii și turiștii veniți la eveniment petrec și servesc mâncăruri pe bază de ridichi, iar la miezul nopții se oferă marele premiu celei mai reușite lucrări, executată din ridichi.

Varietăți

Există ridichi roșii, albe, negre și galbene, cu dimensiuni variate, de la micuțele ridichi roșii de primăvară până la deținătoarea recordului Guinness care cântărea 31,2 kilograme. Ridichile de lună trebuie să fie mici, ferme și netede, de un roșu-aprins, plin de viață, în timp ce ridichile negre trebuie să fie grele.

Ridichile sunt nu numai un aliment gustos, ci și o sursă excelentă de fibre alimentare, minerale, precum potasiu, calciu, fier, fosfor, cupru, zinc și fluor și oligoelemente. În ridichi este prezentă și o gamă variată de vitamine, precum vitamina C, cel mai bine reprezentată și care-i conferă proprietatea de detoxifiant și întăritor al imunității, și vitaminele din grupul B.

Proprietăți

În medicina populară, ridichile sunt folosite pentru îmbunătățirea digestiei, împotriva depresiei și a oboselii, contra tusei, în insuficiența hepatică, boli reumatice, paraziți intestinali, astm, alergii, pietre la rinichi. Împotriva pietrelor la fiere și rinichi se beau câte șase linguri de suc de ridichi roșii de trei ori pe zi. Calculii nu se mai dezvoltă și sunt mărunțiți. Sucul de ridichi este foarte bine tolerat de tubul digestiv.

În bolile de plămâni se recomandă consumul a zece ridichi pe zi. Ridichile au acțiune antiinfecțioasă și favorizează degajarea căilor respiratorii, prin expectorație. Eficiența tratamentului crește, dacă se consumă, în salată, și frunzele proaspete de ridichi, care au efect vitaminizant și detoxifiant.

În colită, se recomandă salata de ridichi, de două ori pe zi. Ridichile trebuie tăiate mărunt și amestecate cu puțin ulei și oțet de mere. De menționat că ridichile calmează stările de excitație cerebrală și au acțiune extrem de favorabilă asupra digestiei. Se consumă două-trei ridichi crude pe stomacul gol. Efectele vor apărea în maximum 25 de minute.

Ridichile roșii ajută la o mai bună funcționare a ficatului. Primăvara, persoanele care au afecțiuni ale ficatului și ale vezicii biliare ar trebui să facă o cură de ridichi roșii, consumate pe stomacul gol. Când cumpărați ridichi, aveți grijă ca frunzele să nu fie ofilite. Nu le aruncați. Spălate bine, frunzele proaspete pot fi folosite la salată. 

Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *