Timpul.md

Internațional 3 Martie 2016 | 16:37

Siria a rămas în BEZNĂ după ce întrega reţea de electricitate a fost avariată

Întrega reţea de electricitate a Siriei a fost avariată, joi, şi nu mai poate furniza curent electric în nicio parte a ţării, a anunţat agenţia naţională de presă Sana, citând o sursă din cadrul Ministerului pentru Electricitate din ţară. 

"Reţeaua electrică nu mai funcţionează în niciun district al ţării", a precizat, pentru agenţia siriană Sana, o sursă din Ministerul pentru Electricitate al ţării. "Au fost demarate operaţiuni pentru restabilirea accesului la energie electrică", a declarat aceeaşi sursă. Și serviciile de internet au fost perturbate parţial de această pană de curent.

În prezent, în Siria se desfăşoară atacuri între forţele regimului Bashar al-Assad, sprijinite de forţele ruse, şi militanţi ai organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra, afiliată reţelei Al-Qaida, grupări care sunt bombardate şi de forţele coaliţiei internaţionale conduse de SUA.

În baza unui armistiţiu temporar intrat în vigoare de sâmbătă, agreat de SUA şi Rusia, bombardamentele împotriva grupărilor opoziţiei siriene care au acceptat respectivul armistiţiu au încetat, deşi au fost raportate mai multe încălcări de ambele părţi.

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forţele regimului Bashar al-Assad şi grupări rebele, printre care se află şi organizaţii teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite şi 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) şi-au părăsit locuinţele, mutându-se în alte zone ale ţării sau emigrând.

sursa: mediafax.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus