Timpul.md

Istorie 11 Iunie 2021 | 07:44

Ștefan Iojica, românul care a pus la cale prima Unire a Transilvaniei, Valahiei și Moldovei

În istoriografia românească, există multe situații în care importanța simbolică a unor fapte sau a unor personaje este mai mare decât cea istorică propriu-zisă. Astfel de procese pun în umbră oameni și fapte care, încet, trec în uitare.

Acesta este și cazul lui Mihai Viteazul. Marele domnitor a fost considerat drept un principe și un voievod de o importanță secundară, până în secolul al XIX-lea, când marele revoluționar Nicolae Bălcescu și-a dat seama de importanța simbolică a Unirii de la 1600, realizată sub sceptrul lui Mihai Viteazul și l-a așezat pe marele domnitor în centrul imaginar al istoriografiei românești din acea perioadă.

Mihai Viteazul legitima, la câteva secole după moartea sa, lupta națională pentru libertate și unitate a liderilor românilor din secolul al XIX-lea. Însă simbolul reprezentat de Mihai Viteazul l-a pus în umbră, nemeritat, pe unul dintre cei mai iluștri reprezentanți ai aristocrației românești din acea perioadă. Este vorba de cancelarul Transilvaniei, Ștefan Iojica, cel care a gândit și a pus în practică prima Unire a Țărilor Române, realizată, în 1595, sub sceptrul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory. Această primă unire este ignorată de adepții teoriei care spune că istoria trebuie aservită unor lozinci patriotarde. Însă rolul istoric al lui Ștefan Iojica rămâne unul care nu poate fi contestat.

O familie cu rosturi militare


Familia nobiliară Iojica făcea parte din rândul nobilimii românești din Banat, care avea importante rosturi militare și care furniza contingente valoroase armatelor creștine care se străduiau să limiteze expansiunea otomană la nord de Dunăre. Această nobilime de arme a beneficiat de o atenție deosebită din partea ultimului comandant de cruciadă, românul Iancu de Hunedoara, precum și din partea fiului său, regele Ungariei, Croației și Boemiei, Matia Corvinul. Rolul acestor nobili români a sporit și mai mult după dezastrul Ungariei de la Mohacs și după ce Timișoara a devenit pașalâc. În zona Banatului Montan au fost ridicate noi fortificații și s-a format Banatul de Lugoj-Caransebeș, o provincie militarizată a Principatului Transilvaniei. Tatăl lui Ștefan Iojica, Ioan Iojica, făcea parte dintre vârfurile acestei nobilimi de arme. El a deținut funcțiile de castelan de Caransebeș, de jude al nobililor și de primar.

Fiii săi și-au legat soarta de cea a reprezentanților casei princiare Báthory, cea care avea să îl dea și pe unul dintre cei mai mari regi al Poloniei, Ștefan Báthory. Unul dintre factorii care au cimentat această legătură a fost apartenența comună la confesiunea catolică. Nepotul marelui rege, Sigismund Báthory, a crescut împreună cu Ștefan Iojica, un tânăr deosebit de inteligent, care a fost trimis la studii la Roma, apoi la Florența, Pisa și Praga, cu sprijinul financiar al familiei Báthory. Întors în Transilvania, Ștefan Iojica a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Sigismund Báthory. Mai întâi, a fost numit secretar al cancelariei Transilvaniei, apoi postelnic și, în cele din urmă, a fost trimis ambasador, pentru a strânge relațiile dintre statele creștine care doreau să lupte cu otomanii, la curtea Marelui Duce de Toscana, Ferdinand I, apoi la curtea Papei Clement al VIII-lea. Ștefan Iojica uimea prin calitatea înaltă a educației sale. Vorbea româna, latina, maghiara, germana și italiana. După succesul misiunii sale diplomatice, el a fost numit cancelar al Transilvaniei, un post echivalent celui de prim-ministru de azi.

Prima Unire, cea de la 1595


Ștefan Iojica a devenit și mare căpitan al Curții Transilvaniei și a cumulat în mâinile sale o putere imensă, în condițiile în care principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, dădea dovadă de o instabilitate psihică accentuată. Ștefan Iojica a pus la cale, în 1595, prima Unire a Țărilor Române. În mai 1595, în contextul luptei antiotomane, care îl făcea dependent de ajutorul Transilvaniei, voievodul Mihai Viteazul a acceptat Tratatul de la Alba Iulia, semnat de delegația de boieri, condusă de mitropolitul ortodox al Ungrovlahiei, trimisă de Mihai la Curtea lui Sigismund Báthory. Conform acestui tratat, Mihai Viteazul își păstra titlul de principe, însă devenea vasalul lui Sigismund Báthory și acționa în Valahia în calitate de guvernator al acestuia. În schimb, principele Transilvaniei făgăduia ajutor militar.

Acest ajutor militar i-a fost deosebit de util lui Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni, în care armata lui Mihai Viteazul a învins avangarda oștii otomane, apoi a fost nevoită să se retragă spre munți, în timp ce turcii începeau transformarea Valahiei în pașalâc. Împreună, oștile Transilvaniei și Valahiei au revenit, au înfrânt spectaculos oastea otomană și au obținut, sub conducerea lui Mihai Viteazul, marea victorie de la Giurgiu, care i-a adus principelui Valahiei faima unuia dintre cei mai mari generali ai Creștinătății. Un amănunt pentru cei care cunosc istoria lui Mihai Viteazul doar din filmele de propagandă comunistă: marele principe nu a folosit niciodată titlul de voievod al Țării Românești. Pur și simplu, denumirea de Țara Românească nu exista în epocă, iar principatul se numea Valahia.

Cel care a ”inventat” denumirea de Țara Românească a fost istoricul Nicolae Iorga. Un caz asemănător este cel al Imperiului Bizantin. Locuitorii săi nu se numeau pe ei înșiși bizantini, ci romei. Numele de bizantin a fost inventat în secolul al XIX-lea. În fine, Ștefan Iojica a desăvârșit Unirea Țărilor Române în contextul în care a decis înlăturarea voievodului Moldovei, Aron Tiranul, și înscăunarea, în iunie 1595, lui Ștefan Răzvan pe tronul voievodatului dintre Carpați și Nistru. Prima Unire nu a ținut decât două luni. În august 1595, Ștefan Răzvan a fost detronat de către Ieremia Movilă, înscăunat cu sprijinul Poloniei.

Apogeul și prăbușirea

Succesul politicii lui Ștefan Iojica l-a determinat pe Sigismund Báthory să încerce să îl lege și mai mult de familia sa. Sigismund Báthory l-a căsătorit pe Ștefan Iojica cu ruda sa, Barbara Fuzy, văduva nobilului Paul Gyulai. Ascensiunea nobilului român a stârnit invidia nobililor maghiari. Sigismund Báthory i-a dăruit numeroase moșii și castele lui Ștefan Iojica, inclusiv o parte din teritoriile recucerite în Banat de la otomani. Ștefan Iojica a devenit unui dintre prietenii lui Mihai Viteazul. Iar când Sigismund Báthory a început tratativele cu Habsburgii, în vederea renunțării la tronul Transilvaniei, în 1597, Ștefan Iojica a încercat să alcătuiască o coaliție care să lupte pentru salvarea celor două principate românești.

El i-a propus lui Mihai Viteazul să devină principe al Transilvaniei și al Valahiei și să încerce să preia și domnia asupra Bulgariei, care urma să fie eliberată de turci. Însă planurile sale nu au mai putut fi duse la capăt. Sigismund Báthory l-a arestat în plină reuniune a Dietei Transilvaniei și l-a predat Habsburgilor. Aceștia l-au dus la Satu Mare, unde l-au executat la 1 septembrie 1598. La un an după aceea, prietenul său, Mihai Viteazul, urma să înceapă lupta pentru o a doua Unire a Țărilor Române. Familia baronilor Iojica a continuat să rămână una cu un rol important în aristocrația Transilvaniei.

Unul dintre descendenții marelui cancelar a devenit reprezentantul diplomatic al Transilvaniei la Constantinopole. În ciuda faptului că Mihai Viteazul și Ștefan Iojica au avut parte de un sfârșit tragic și au pierit uciși din ordinul Habsburgilor, moștenirea lor a rămas. Unirea este în continuare dezideratul multora dintre cetățenii celor două state românești de azi, România și Republica Moldova.

sursa: romanialibera.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus