Actualitate

Timpul local

În acest scop vor fi alocați 184 260 lei. Fondul de Granturi Mici este un program al „Solidarity Fund PL” în Republica Moldova/Centrului de Informare pentru Autoritățile Locale, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul programului Polonez de cooperare pentru dezvoltare – Polish Aid.

Fălești

Tradiţional, în preajma Hramului oraşului, la Făleștii a fost inaugurat expo-târgul universal „Primăvara la Fălești”. Ediția a V-a a târgului este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Consiliului raional și Primăriei orașului Fălești.
La inaugurarea evenimentului, dna Galina Codița, directorul filialei Bălți a CCI, a mulțumit participanților şi autorităţilor publice locale pentru aportul adus în desfăşurarea evenimentului, menționând că târgul are scopul de a susţine şi promova întreprinzătorii, contribuind la extinderea pieţei interne şi celei externe, de a familiariza consumatorii cu produsele şi serviciile autohtone.
Cu mesaje de salut către cei prezenți au venit Iraida Bânzari, președinta raionului Fălești, Vladimir Rusu, primarul orașului Fălești, Lilia Osoianu, șef adjunct al OT Bălți al Cancelariei de Stat. Oaspeți de onoare au fost membrii Consiliului CCI al Republicii Moldova Vasile Cireș, director SRL „Heuveland” și Ludmila Guțuleac, director ÎCS „Marthatex”.
În perioada 18-20 mai, în strada Moldovei, agenții economici autohtoni vor prezenta publicului produse de calitate înaltă și la prețuri accesibile. Printre agenții economici prezenți făleșteni la expoziție sunt: S.A. „Mold-Nord”, S.A. „Avicola Nord”, SRL „Elantop Grup”, SRL „Heuveland”, Î.I. „Budnea Rodica”.

Șoldănești
Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” a câștigat proiectul de renovare capitală a sălii mari de sport finanțat de către Fondul de Solidaritate a Poloniei. Aplicaţia de proiect a fost selectată din cele 188 de propuneri de proiecte, parvenite din toată țara.

Ungheni
Asociația „Ungheneni de Pretutindeni” lansează campania de caritate „Dăruiește bucurii, cărți și jucării” pentru a face de neuitat Ziua internațională a Copilului pentru micii ungheneni. Pe tot parcursul lunii mai puteți dona cărți și jucării la sediul Asociației „Ungheneni de Pretutindeni” (Primăria orașului Ungheni, biroul 205, telefon de contact: 236 2 74 39). La data de 1 iunie cadourile adunate vor fi dăruite copiilor cu nevoi speciale și din familiile defavorizate, precum și grădinițelor de copii din orașul Ungheni. Această campanie are drept scop implicarea în diverse activități sociale a unghenenilor plecați peste hotare sau în alte localități ale țării.

Orhei

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Orhei, vă invită la Târgul locurilor de muncă pentru Tineret, care se va desfășura în ziua de 27 mai 2016, ora 10:00, la Centrul Raional de Cultură „A. Suruceanu” (Palatul de Cultură).
Sunt invitați tineri șomeri sub supravegherea AOFM Orhei, absolvenții promoției 2016 și toți cei interesați de posturile vacante propuse pe piața muncii din raionul Orhei.
Forul meseriilor/profesiilor este organizat la inițiativa AOFM sub egida Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Educației în colaborare cu administrația publică locală și agenții economici din raionul Orhei.

Criuleni
La 18 mai curent, conducerea raionului şi reprezentanţii Direcţiei agricultură, economie, investiţii, relaţii externe şi servicii funciare au efectuat o vizită de lucru în s. Mașcăuți la SRL „Alvensagro", conducător, Carţân Alexandru, producător de floarea- soarelui, porumb şi grâu. Dl Alexandru Carţân de mulţi ani colaborează cu Institutul de Fitotehnie Porumbeni, realizând un transfer ştiinţifico-tehnologic în agricultură pentru producerea formelor parentale de porumb.

În fiecare an, dl Carțân testează şi produce seminţe de calitate, care sunt livrate agenţilor economici din raion şi din ţară. În urma condiţiilor climaterice nefavorabile din ultimii ani, dl Alexandru Carţân îşi propune să construiască bazine de acumulare a apei pentru irigare, își propune să planteze o livadă. În acest sens, dl Alexandru Carţân cu susţinerea Consiliului raional a aplicat la programul „Mac Pi” pentru a beneficia de surse financiare pentru montarea bazinelor. Dânsul este convins că anul acesta va fi un an productiv şi că va avea roade bogate.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *