Politică

Tiraspolul a facut cunostinta cu grupul de experti de la Chisinau

Dupa o pauza de aproximativ doi ani, grupurile de lucru ale expertilor din Chisinau si Tiraspol s-au intalnit, ieri, la Tiraspol, la sediul misiunii OSCE. In cadrul intalnirii s-a convenit ca activitatea grupurilor de experti trebuie sa ajunga la un numitor comun de interese. In timp ce oficialii de la Chisinau au calificat aceasta intalnire drept una importanta si simbolica, din punct de vedere istoric, oficialii de la Tiraspol au conchis ca aceasta nu a adus nicio schimbare.

Alaturi de conducatorii grupurilor de lucru ale expertilor din Chisinau si Tiraspol, la masa negocierilor au mai fost prezenti viceprim-ministrul pentru Reintegrare Victor Osipov, presedintele in exercitiu al OSCE pentru conflicte nesolutionate, ambasadorul Bolat Nurgaliev, ambasadorul Kazahstanului in Ucraina si R. Moldova Amanghelidi Djumabaev si ministrul afacerilor externe a zonei transnistrene, Vladimir Iastrebceak.

Victor Osipov considera ca „relansarea activitatii grupurilor de experti va contribui la refacerea relatiilor dintre cele doua maluri ale Nistrului si va porni procesul de reintegrare a tarii, in ciuda unor forte care vor sa tensioneze aceste relatii”. Pe de alta parte, Vladimir Iastrebceak a afirmat – pentru postul transnistrean de televiziune – ca „tinand cont de schimbarile politice din Moldova este bine sa facem cunostinta cu noua componenta a grupului de lucru moldovean”. Oficialii de la Tiraspol vor porni procesul de negociere nu inainte de a adopta un „Document al Garantiilor”, conform caruia noua putere de la Chisinau nu va renunta la angajamentele si acordurile facute de fosta conducere a R. Moldova. Proiectul acestui document a fost transmis pe 18 martie 2009, la intrevederea lui Voronin cu Smironov si Medvedev la Moscova.

Osipov, insa, a anuntat ca va adopta un statut juridic special pentru regiunea transnistreana dupa reluarea dialogului in formatul „5+2”, care va avea loc in luna martie la Viena. Iar prezenta lui Bolat Norgaliev nu va influenta foarte tare deciziile privind solutionarea conflictului din stanga Nistrului, cel putin asa afirma politologa de la Tiraspol Olga Osipova: „deciziile OSCE nu depind de persoana care se afla la presedintia misiunii”. Iastrebceak, la randul sau, a tinut sa precizeze ca dialogul in formatul „5+2” nu este unica solutie de reglementare a conflictului. Dialogul are doar menirea sa caute solutii de reglementare.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *