Politică

Un nou model de dezvoltare economică discutat la Congresul PPRM

Despre acest lucru, dar și despre prioritățile de viitor ale partidului s-a discutat la Congresul III Extraordinar al Partidului Popular din Republica Moldova care a avut loc recent la Chişinău. Evenimentul este unul foarte important în contextul în care am avut parte de un an politic bogat în evenimente, campanii, iniţiative, declaraţii şi acţiuni organizate de membrii Partidului Popular.

Congresul Extraordinar a fost organizat în contextul pregătirii PPRM pentru scrutinul electoral parlamentar ce ar urma să aibă loc în toamnă. Prin urmare, această acțiune relevă un început de mobilizare, chiar dacă Congresul a avut în agendă chestiuni ce ţin de formularea şi adoptarea mesajelor, a principalelor angajamente în faţa cetăţeanului.

Raportul de activitate a fost prezentat de Alexandru Oleinic, copreşedinte coordonator al formaţiunii și cel care a pus piatra de temelie a partidului şi în jurul căruia s-au unit cei peste nouă mii de membri înregistraţi până în prezent.

În linii generale, congresul PPRM a apreciat activitățile membrilor de partid, desfășurate după Congresul II și au discutat despre proiectul programului electoral „Pentru o nouă Moldovă”.

În acest context membrii formațiunii au declarat că se angajează în vederea continuării parcursului european. Mai mult, în cadrul proiectului „O nouă Moldovă” PPRM propune un nou model de dezvoltare economică. Astfel, liderii formațiunii își propun promovarea unor politici fiscale stimulatorii în raport cu agentul economic, excluderea tuturor plăților și taxelor pentru lansarea propriei afaceri, corelarea salariului cu munca depusă, prin stabilirea costului minim a unei ore de muncă de 20 de lei. Valoarea minimului de existență va constitui baza de calcul a oricăror plăți sociale: salarii, pensii și indemnizații.

Programul „Pentru o nouă Moldova” prevede de asemenea acţiuni concrete în vederea dezvoltării sectorului agrar şi a dezvoltării rurale.

De asemenea, Partidul Popular se angajează să asigure stabilitatea politică de durată prin perfecţionarea sistemului politic, angajament care vizează alegerea preşedintelui ţării de către întreg poporul, trecerea de la practica de numire a magistraților (judecătorilor și procurorilor) la alegerea lor directă de către cetățeni; responsabilizarea politicienilor și stoparea traseului politic prin alegerea deputaților în Parlamentul Republicii Moldova printr-un sistem electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50.

În viziunea Partidului Popular, corupţia este pentru Republica Moldova, un fenomen care poate compromite parcursul european al ţării. Din acest motiv, combaterea corupţiei este asumată printre angajamentele de bază ale formaţiunii.

PPRM a aprobat în cadrul Congresului sloganul politic pentru parlamentarele din acest an – „E timpul să întoarcem Moldova Poporului!”

Forul suprem al Partidului Popular, convocat la Chișinău a aprobat unele modificări în Statutul Partidului Politic. Astfel, formațiunea a trecut de la sistemul de copreședinți, la unul clasic – președinte și vicepreședinți. Cu majoritate de voturi, în funcția de președinte al Partidului Popular a fost ales Alexandru Oleinic, iar în funcția de prim-vicepreședinte, Valeriu Cosarciuc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *