Actualitate

Un român de 20 de ani, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley

Potrivit unui raport al celor de la Yahoo! Finance, citat de publicația Forbes, numai până la sfârșitul acestui an, Silicon Valley va produce nu mai puțin de 5.000 de milionari. Printre aceștia se numără și Sebastian Dobrincu, un tânăr de numai 20 de ani din România, care este și unul dintre cei mai tineri milionari pe care i-a dat Silicon Valley.

Sebastian s-a născut în București și, încă de la o vârstă fragedă, a demonstrat că este talentat și pasionat de programare și tehnologie. La vârsta de numai 7 ani a început să învețe despre sofware. În următorii 10 ani a continuat să-și cultive abilitățile de programator și inginer. Spotify, Facebook și TikTok au fost impresionați de talentul lui.

Însă Sebastian nu s-a oprit aici. La numai 17 ani a fondat Storyheap, o platformă care a devenit lider de piață pe zona de social media content marketing. Storyheap a fost un hit încă de la lansare și în scurt timp Sebastian avea o listă lungă de clienți faimoși, printre care Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack.

După povestea Storyheap, tânărul și-a lansat și cariera de antreprenor. Cu experiența acumulată a pus pe picioare Brandmates și Owlmetrics – cu misiunea de a ajuta brandurile să-și mărească influența pe platforme de social media și să-și crească afacerea. Printre clienții celor două platforme se numără alte nume faimoase, printre care: Universal, Interscope Records și HubSpot.

Pe urmele lui Elon Musk și Larry Page

La fel ca mult mai faimoșii Elon Musk și Larry Page, Sebastian Dobrincu a urmat cursurile Universității Stanford, unde a învățat despre inteligență artificială și modalitățile prin care roboții „învață” și se dezvoltă.

Însă, la fel ca giganții tech Bill Gates și Mark Zuckerberg, Dobrincu a decis să renunțe la școală și să își concentreze eforturile în antreprenoriat și dezvoltarea de noi produse. Și nu a trecut mult timp până când tânărul și-a câștigat faima în media din SUA și nu numai.

Anul acesta a devenit cel mai tânăr membru din clasamentul Forbes „30 under 30” (n.r. – 30 de milionari sub 30 de ani).

„Realizările profesionale sunt rezultatul unei misiuni de-o viață de a-mi folosi abilitățile să transform lumea într-un loc puțin mai bun”, a spus, cu modestie, tânărul.

Cu timpul, Sebastian a devenit o figură cunoscută în toată lumea și foarte talentat la vorbitul în public. Misiunea lui în cadrul conferințelor la care participă este să le dea sfaturi tinerilor care visează la o carieră în antreprenoriat.

Firme ca Facebook și Apple se bat să-l angajeze. Însă Sebastian a refuzat ofertele. Are propriile planuri și vise, la care nu vrea să renunțe. Iar pentru ca ele să devină realitate, trebuie să rămână independent.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *