Actualitate

Vezi cine ştie că va intra în Parlament

Mihail Garbuz, preşedintele Partidului „Patrioţii Moldovei”


– Vă spun sincer că sondajele noastre interne arată că vom acumula de la 0 % până la foarte mult. Vă dau cuvântul. Cei care joacă în jocurile azarte au o vorbă: „kak fişca leajet”, de aceea vă spun încă o dată – de la 0% până la foarte mult.

– Puteţi să ne daţi o cifră?

– Între 12 şi 15 %.

– Cum realizaţi aceste sondaje?

– Ca de obicei: ieşi în stradă, întrebi o mie-două mii de oameni, se face analiza matematică şi gata. Plus la aceasta mergem şi regional. În unele raioane avem şi sub zero, dacă se poate aşa de glumit. Acolo unde nu sunt destul de normale organizaţiile, sunăm şi le spunem să facă sondaje. Să le facă cinstit, ca să ştim măcar pe ce lume suntem.

– Dar în cazul în care nu veţi trece pragul electoral…

– Va însemna că rău am lucrat, în primul rând. În al doilea rând, suntem o formaţiune nouă care are mai puţin de patru luni, timp în care e complicat să acaparezi rezultate înalte. A treia pricină care poate să ducă la asta este absenţa de bani. Suntem un partid sărac financiar şi bogat sufleteşte.

Natalia Nirca, Partidul Conservator:


"Mă credeţi că, acum, pe ultima sută de metri, o să vă spun o informaţie care ne-ar avantaja. Sondajul de aceea se numeşte „intern”, că este pentru noi. Cred că nu este cazul să ieşim acum cu afişarea. Pot să vă spun că e unul bun, pe noi ne satisface".

Sergiu Coropceanu, secretar general al Partidului Social Democrat


– Evident că fiecare partid politic ar trebui să-şi facă sondaj intern. Noi le avem şi în baza lor activăm. Rezultatele sondajelor noastre le veţi vedea pe 29 noiembrie. Noi n-o să dăm drumul la cifre. Pot să vă spun că datele ne arată o trecere sigură în parlament.

– Dar dacă n-o să treceţi?

– Nu cred că noi n-o să trecem pragul electoral. Totodată, nu cred că partidele politice trebuie să se limiteze doar la o campanie electorală.

– Totuşi, veţi acumula până la 10% sau mai mult?

– Noi ne-am propus să avem cel puţin 10 la sută şi asta va fi, pentru că lucrul merge destul de bine.

Vitalia Pavlicenco, Partidul Naţional Liberal:


"PNL nu are bani pentru sondaje interne şi nici externe. De fapt, colaborarea noastră cu TIMPUL nu prea este, pentru că ne atacă, de aceea nu ştiu dacă declaraţiile noastre se pot regăsi în ziarul TIMPUL. Dar dacă se regăsesc, pot să spun aşa: la aceste alegeri pot fi câteva enigme. Una din ele poate fi PNL. Oamenii care vor vota pentru noi nu sunt dispuşi să spună deschis acest lucru şi nu o vor face nici la exit-poll. Mă tem că acest lucru va servi şi motiv de falsificare. E realitatea în urma propagandei sovietice, bolşevice şi comuniste contra unirii cu România".

Valerii Klimenco, preşedintele Mişcării social-politice „Ravnopravie”:


„Noi nu ne ocupăm cu ghicitul. Mai bine petrecem acest timp lucrând cu alegătorul şi atunci vom avea un rezultat bun. Noi o să fim în parlament, dar nu ştiu ce procent vom acumula”.

Andrei Stratan, preşedintele Partidului Republican


– Mai bine să aşteptăm data de 29. Acum fiecare umblă cu sondajele lui. Noi aşteptăm rezultatul.

– Dar formaţiunea dvs. a realizat un sondaj intern?

– Am realizat, dar nu vrem să inducem publicul în eroare.

– Ce rezultat arată? Treceţi pragul electoral?

– Cam bun. După toate estimările, PR trece pragul electoral. 

– Dacă n-o să treceţi?

– Viaţa continuă, deci va continua şi activitatea politică. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *