Timpul.md

Ultima oră 28 August 2017 | 09:15

Vladimir Putin este invitat la Campionatul Mondial de la Budapesta

Preşedintele Federaţiei Române de Judo a comentat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, anunţul făcut de Marius Vizer, reales preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, semnarea unui contract cu postul american CNN, care va realiza o serie de emisiuni şi va ajuta la popularizarea în lume a acestui sport.

Românii se luptă din nou pentru glorie la Campionatul Mondial de Judo de la Budapesta, care începe luni, 28 august. Ţara noastră va fi reprezentată în capitala Ungariei de 16 sportivi, care vor participa atât la competiţia pe echipe cât şi la întrecerea individuală.

"Provocările sunt majore, competiţia e cea mai puternică din cele organizate până acum, nu doar pentru că ierarhiile în judo sunt foarte puternice, ci şi pentru că, de data asta, pentru prima dată în istoria judo-ului, premiile sunt de un milion de dolari, deci judokanii au pentru ce lupta", a spus Cozmin Guşă, preşedintele FR de Judo, la Realitatea TV.

"Obiectivul este să avem cel puţin o medalie, poate să pară puţin, dar nu este. Stăteam de vorbă cu preşedinţii de federaţie din Georgia, Coreea, Rusia, în afară de Rusia cam toţi aveau acelaşi obiectiv", a mai spus Guşă.

Preşedintele FR de Judo a vorbit şi despre atmosferă, explicând că sunt la Budapesta un grup de români veniţi din toate colţurile lumii pentru a se bucura de regalul sportiv şi pentru a-i încuraja pe sportivii noştri.

De la Budapesta, preşedintele FR de Judo a confirmat că la Campionatul Mondial de Judo din Ungaria a fost invitat şi Vladimir Putin.

"Da, e firesc să fie Putin pe lista invitaţilor. E judokan cu centura neagră, e şi preşedinte de onoare al Federaţiei Internaţionale de Judo. A fost invitat şi va participa probabil pentru o zi, maximum două la manifestările de la Budapesta din jurul Judo-ului. Nu mai e un secret pentru nimeni că sportul e o componentă principală a marilor oameni politici care îşi dau seama că naţiunile au nevoie de rezultate bune în sport ca să le dea încredere, vigoare, speranţă. Vedeţi ce luptă acerbă a fost pentru organizarea Olimpiadei, câştigată de Paris în faţa Los Angeles-ului. Orice astfel de eveniment este un prilej să se prezinte lumii prin sport, iar în cazul judo-ului, în mod special, care e un sport al luptei, al onoarei, al preciziei şi al încleştării, este cu atât mai important", a explicat Guşă.

Şi România va fi reprezentată, "vor mai fi prezenţi şi alţi preşedinţi de state implicaţi în judo. Din România vine ministrul Marius Dunca, ministrul Sportului, pentru gala inaugurală de astăzi, cât şi preşedintele CO Mihai Covaliu şi vor sta câteva zile, atât pentru a urmări judo-ul, dar şi pentru a discuta cu omologii lor din alte ţări", a mai spus acesta.

Preşedintele FR de Judo a vorbit şi despre importanţa parteneriatului strategic al Federaţiei Internaţionale cu CNN-ul: "Mediatizarea va fi pe măsură. Judo-ul se va vedea la Realitatea TV în România, dar şi la Dolce Sport. Parteneriatul cu CNN este strategic, înseamnă mult mai mult decât prezentarea evenimentelor din jurul judo-ului. Se adaugă unui alt parteneriat strategic pe care îl are Federaţia Internaţională cu Euronews. Sportul nostru este cel mai bine ancorat în zona de marketing TV, acest parteneriat este cel care asigură succesul şi asigură vizibilitatea", a afirmat Cozmin Guşă.

Acesta a concluzionat: "Sportul consumă bani, dar îi consumă cu folos."

realitatea.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus